Renata Verejanu – Colectia "Ofranda omeniei"

Fără erou însemnat

 

Dragoste şi ură

 

Idei neterminate mă-mprăştie prin lume,

Şi-s izgonit din soartă fără de pricină.

De necazuri cine răspundere să-şi asume

Când n-ai nici roadă-n ramuri şi nici rădăcină.

Fântâna fără de apă cui i-i de folos?

Un imn sunat în zori pe jumătate

Nu poate dezlipi trădarea de pe os,

Nici locui cândva în această carte.

 

M-am aruncat pe piatra de la moară:

Măcinată să fiu toată-n idei, silabe…

Într-un scrâşnet deprins pieptul să mă doară,

Semenii să-şi umple sacii cu gânduri albe.

Ah, moara părăsită, biserica închisă,

Ochii mei vânturaţi în iubire…

Oare rana nici azi nu ţi-i atinsă

Dintr-un principiu să rămâi în nemurire?

 

Idei neterminate mă-mprăştie prin ani –

În geamuri la prieteni, pe masă la duşmani.

 

1982

 

Nu fac schimb

 

Spre nenorocul meu – nu-s tufă de măcriş,

Ideile nu-mi pot fi plantate în oricare creier.

Eu viaţa nu mi-o schimb pe-un mărunţiş,

Şi gândul orişicui nu voi să-l cutreier.

 

Gândiţi, semenii mei, frumosu-i fără capăt.

Gândiţi cât mai profund şi mai des.

Eu visul ca pe-o creangă altoită-l capăt

Şi răspândesc cu el întregul Univers.

 

În gânduri sănătoase inima-mi tresaltă,

Din gânduri e ţesut al meu destin.

Iubirea stă cu ura în calea-mi laolaltă.

De mare bucurie – şi mari dureri se ţin.

 

Spre nenorocul meu – când norii dau năvală

Şi tot ce am măreţ înnăbuşă în ceaţă,

Nu schimb nicicând ţărâna cea natală

Nici pe-un pud de aur, nici pe-un fir de aţă.

 

Spre nenorocul meu, mi-i dat să intuiesc

Prea marele noroc frumos ca să trăiesc.

 

1982

Virgula amendată

Licărire

 

Lui Andrei Voznesenski

O lumânare-n beznă e glasul tău când pleci.

Răsufletul râde în hohote lungi, înadins.

Vorbele de care te-mpiedici şi nu le ridici

Coboară tăcute la alţii în vis.

 

În scoica zilei ceasornicul mai bate

Ori potcoveşte un cal cineva

Să poată trage trăsura vremii

Până dincolo de bătrâneţea ta.

 

(Timpului arunc grăunţele grijilor,

Vezi să nu vină cocoşul din ograda vecină –

Îl ştiu întărâtat de demult –

Şi să facă din ele un pumn de făină.)

 

Drumul rămas – această glumă, în treacăt

Până-n mirarea ta, şi-napoi,

Seamănă cu o licărire, îndepărtată,

Din pragul nemorţii spre noi.

 

1.06.1980

 

Nu mi-aţi făcut nici un rău

 

Nu mi-aţi făcut nici un rău: doar atât –

Mi-aţi izgonit copilăria din sânge.

Zorii de-atunci poartă chip urât,

Inima – bătăile îşi frânge.

Fiecare moleculă se vrea, trăind în socitate

Să fie adevăr preacurat.Atunci de unde

Cruzimea ia lacheii ce-o slujesc? Ce necesitate

Prin vinele lor zilnic pătrunde?

Mi-au secerat din suflet lanul de grâu

(Mi-au secerat sufletul din lanul de grâu)

Un soare alb ca romaniţa, un soare vertical

Trece prin ecoul groaznic, în scrum până la brâu,

Crezând că fumu-acesta e fum industrial.

Literele n-au putere să se ţină-n cuvânt:

E anotimpul, când rugina nu roade, plânge…

Nu mi-aţi făcut nici un rău, doar atât:

Mi-aţi izgonit copilăria din sânge.

 

28.06.1980

 

Vânzătorul vârstelor

 

El vinde un zvon, cum că nu mai plouă

Adâncul oglinzii în care ne schimonosim,

Vinde anotimpuri, vre-o două

Neterminate, ca ziua în care murim.

El ştie ce se caută, la preţuri e priceput,

Un colind uitat păstrează la-ndemână,

Şi vinde c-o privire – un zâmbet cărunt

Fost tânăr un an ori o săptămână.

A vândut zile-sărbători, a vândut multe…

Cine ştie câte nopţi mai are sub tejghea…

Erup, nemişcătoare, orele trecute

În văpăi vândute, ce nu pot striga.