Cronici

Din Ziarul Bibliotecarilor
Femeia cu inima sfântă

Este titlul unui poem al Renatei Verejanu la care Natalia Croitoru a scris muzică și l-a cântat atât de frumos la lansarea cărților poetei. La cea de-a XX ediție a Salonului Internațional de Carte poeta Renata Verejanu a venit cu o desagă plină cu noi cărți, – (țin în mâini cartea cu un poem excepțional Poporul meu cu jalea în desagă) – și discursul celor care au participat la lansare a venit să confirme că e vorba de o poezie profund filosofică, foarte metaforică, o poezie care a răzbătut prin decenii, cu trecerea timpului fiind tot mai actuală. Cuvinte de laudă a primit poezia Renatei Verejanu de la istoricul Vasile Ciubuc, care a citat din mai multe poeme versuri devenite deja maxime și cugetări, de la jurnalistul Victor Ladaniuc, de la colegele de breaslă Nina Slutu și Răisa Plăieșu, de la actori, interpreți, profesori, părinți și simpli cititori. La 1 septembrie 2011 scriitoarea Renata Verejanu a lansat la standul de cărți și reviste ale Organiyației Mondiale a Copiilor Talentați mai multe cărți, printre care: În lumea Renatei Verejanu, Interviuri (cea de-a doua carte din colecție, prima fiind În lumea Renatei Verejanu, Maxime și cugetări), Drum spre adevăr, Dreptul de mamă, Virgula amendată – cărți de poeme, cărți pentru copii: Soarele patrat, Cadoul florii, Eu am dreptul (drepturile copilului în versuri) ș.a. Am participat la o lansare foarte originală, la care poezia și muzica a știut să răzbată în adâncul sufletului și să-i dea speranță în această periadă foarte dificilă. În acest context, Salonul Internațional de Carte, organizat de Biblioteca Națională din Moldova, este un eveniment cultural-educațional foarte important și binevenit.
Alecu Vlad,
Agenția AMP-Internațional

21 martie – Ziua Mondială a Poeziei.
Noi am avut tot motivul să sărbătorim această zi
printr-unrecital de poezie veritabilă.

Poeta Renata Verejanu şi membrii Cenaclului “Grai Matern”
au susţinut ideea academicianului Mihai Cimpoi
de a sărbători Ziua Mondială a Poeziei
pe Aleea Clasicilor,
lângă bustul lui Eminescu…
Poeta Renata Verejanu a zis
ce înseamnă pentru ea această zi,
cum a fost drumul către marea poezie,
şi Ion Ciocanu a confirmat
cum acum 25 de ani, când a venit
la conducerea editurii
a găsit 5 manuscrise cu poemele
poetei Renata Verejanu,
recunoscând sincer:
Cum era să editez cinci cărţi…
Am editat una
Ofranda omeniei…

poeta Renata Verejanu a citit
un poem din cartea
Acest timp al iubirii,
editată pe cont propriu în 2010.

E vocea ta, iubite?

E vocea ta sau un ecou prelung?
Al morilor ce macină imnul ţării
Impuse-n clipa tristă a trădării
De cei ce-n vârful ţării uneori ajung…

E vocea ta sau vocea primăverii?
Peste plaiu-acesta se răsfrânge
Şi inima neamului prin oameni simpli plânge
Precum un înger în clipa învierii…

E vocea ta sau ora celor mulţi
Furaţi, minţiţi şi folosiţi ades
De cel pe care chiar ei şi l-au ales…
A doua oară cum să-l mai ajuţi?…

E vocea ta sau toţi copiii lumii
Blestemă cârdul de escroci
Ce au sustras fiorul din dulcele lor voci…
Rămase acum sub semnul întrebării…

Reporter
AMP-International

Biblioteca NaţionalăPoeta Renata Verejanu este cel mai veritabil cronicar al vieţii culturale din Moldova, dar şi un cronicar imparţial al activităţii Societăţii Civile.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s