Un dialog cu Renata Verejanu în chiar ziua ei de naştere

din numarul recent al Literaturii si Arta

Reporter: Dnă Renata Verejanu, cum credeţi, ce semn o fi fiind să te naşti „pe o brazdă, la arat” de toamnă, cînd e strâns deja ultimul snop de porumb?

Renata Verejanu: Înclin să cred că acel om, acea persoană e datoare să producă rod, să nu treacă prin viaţă aşa, întâmplător… Ai dreptate, m-am născut în câmp, pe o brazdă, şi răbdătoare am stat şi am aşteptat până pe câmpia de alături a fost strâns ultimil snop, şi abia seara am mers şi eu acasă, cu o căruţă, sus, pe snopi. Ăsta a fost alaiul regesc, lucru pentru care îi mulţumeam mamei mereu, când îmi povestea despre aceste clipe… Atât de adânc în suflet mi-a pătruns mireasma câmpiei proaspăt arate, încât a crescut odată cu mine, şi, uite, cu paşaport şi cetăţenie română de peste un deceniu şi nu fug în nici o Italie, în nici o Spanie… Aici mă ţine acea mireasmă a aratului de toamnă, acea putere a câmpiei…

Rep. De unde a venit poezia peste fata care avea doar note de «foarte bine» la matematică şi nu era în şcoală secţie sportivă în care să nu fi fost implicată, ba chiar fiind şi «căpitanul» echipei de baschet, de volei…R.V.: De la acea câmpie, din partea de miazăzi a satului, dar şi de la cele şapte coline, din partea de miazănoapte, coline de o rară frumuseţe naturală, pe care e aşezată comuna Verejeni, de la Ocniţa…

Rep. …mai este un Verejeni, în preajma Orheiului…R.V.: …da…şi priveşte satul meu de sus spre Nistru, de parcă ar privi de pe o cetate… Mulţi semeni, care au avut ocazia să treacă prin locurile noastre, toţi mi-au vorbit cu drag de acel lanţ de coline care începe de la Naslavcea şi ţine, ţine…zeci şi sute de kilometri, până după Soroca… Şi la fiecare două, trei coline – câte o biserică… Şi când bat clopotele şi sunetul se răsfrânge peste pădurea de salcâmi înfloriţi, până la celălalt mal al Nistrului, nu-ţi mai vine să pleci nicăieri în lume… De la cinci anişori am fugărit vacile pe aceste coline sau, mai bine zis, ne-au fugărit pădurarii pe noi, copiii satului… Tufele mari, înalte de măceş le săream de parcă eram sportivi de performanţă la cele mai importante competiţii mondiale. Veneam seara acasă cu rochiţa ferfeniţă şi picioarele pline de ghimpi… Şi mă fugărea mama cu mătura în jurul casei… şi eu fugeam şi compuneam un vers, şi altul… până mama arunca mătura după mine, şi eu o prindeam şi mă grăbeam să scriu undeva acea strofă, nu cumva s-o uit, dacă se mai ia mama de mine… Dar mama se ducea să mulgă vaca, şi să se laude la toată mahalaua că, uite, nu ştie pe unde paşte fata asta vaca, dar mulge în fiecare seară câte o căldare de lapte… Şi dădea laptele, fără să ia un ban, la toată mahalaua… Ce apă chioară cumpărăm noi acuma de la supermagazine… Şi iar le mulţumesc părinţilor, sper să mă audă de acolo, de sus, pentru că m-au învăţat să muncesc de mic copil… Îmi plăcea şi-mi place să muncesc… Profunzimea poeziei, metafora vine, cred eu, şi din această mare dragoste a mea de a munci… Am şi o carte de poezii care se numeşte «A Munci, a Iubi, a Trăi».

Rep. Deşi blonda de la Verejeni, o adolescentă foarte neastâmpărată, scria deja poezii, şi chiar publica la ziar…R.-V:… şi sătenii întrebau ce înseamnă cuvântul «ziar»…

Rep. …a absolvit şcoala cu medalie de argint…
R.V.: …pe acele timpuri copiilor de la sate nu li se dădea aur…

Rep. …nu a mers la Litere, ci la Ingineri-Economişti… Cum aşa? Pentru că la acel timp Politehnica era o instituţie de prestigiu?
R.V.: Şi acest lucru influenţează deseori un adolescent… În cazul meu – a fost altceva: o simpatie deosebită pentru profesorul de matematică… Am mers acolo unde şi examenul scris şi oral era matematica întâi de toate. Am mers pe calea matematicii, pentru că o dată, când nu a ştiut lecţia toată clasa, şi am fost trecută la tablă eu, mă rog, eleva care nu putea să nu ştie, – şi nu am ştiut nici eu, nota de doi nu a fost pusă la nimeni, iară eu am luat un «bine» (patru, cum era sistemul de note atunci), notă care m-a pălmuit foarte mulţi ani, şi n-o uit nici azi.

Rep. Şi sentimentul?
R.V.: Despre acel sentiment ştiam doar eu, nu adolescenta, ci eu, poetul… Cu timpul acel sentiment s-a transformat într-un respect profund pentru profesorul de matematică, pentru oamenii înţelepţi…Azi, când copiii de la ONG-urile noastre îmi spun cum se pun notele, le zic doar atât: voi nu învăţaţi pentru note. Deşi, ca să fii profesor, e necesar să fii mai întâi de toate un înţelept…

Rep. …şi capitala?
R.V.: Capitala de altădată… nu era capitala de azi… Am început să scriu intens, să frecventez seară de seară teatrul, cenaclul de la Politehnică, cenaclul de la ziarul «Tinerimea Moldovei»… să public în presa naţională… deci, intram în lumea măriei sale POEZIA… Şi nici economia nu o părăseam. Apoi am studiat şase ani la Moscova, patru ani la Bucureşti… Am făcut carte, ca răspuns la atitudinea unor colegi. Mai am câteva manuscrise din acel timp… needitate.

Rep. Care e motivul că manuscrisele tale au fost reţinute prin sertarele Uniunii Scriitorilor, apoi zece ani în sertarele editurii?
R.V.: Unul dintre primii poeţi care mi-a citit poeziile şi m-a susţinut a fost poetul Anatol Ciocanu. Dar au fost şi critici care o pagină lăsau şi o pagină tăiau, să aducă dovada că au citit şi că au «lucrat» cu tânărul autor… Era puţin că veneam în poezie cu întârziere, a mai fost necesar să mi se reţină manuscrisele… Poate că unii credeau că mă voi dezice de scris…

Rep. Cred că şi Dumneata porţi o vină: cînd a venit democraţia, prea mult timp te-ai dedat cu trup şi suflet activităţii în Societatea Civilă. Zeci de ONG-uri, sute de proiecte…R.V.: Apropo de proiecte. Multă lume crede că proiect înseamnă bani. Proiect înseamnă activitate, eveniment. Bani – e o finanţare, a obţine un grant, se mai zice… Ca om de cultură, am creat proiecte culturale, mai simplu – evenimente. Şi majoritatea au fost implementate fără a obţine de undeva bani. Dovadă a viabilităţii şi necesităţii proiectelor lansate şi realizate de ONG-urile din Reţeaua OMCT e că aceste proiecte au devenit o tradiţie, că au inspirat alte ONG-uri să preia multe dintre obiectivele noastre. La ONG-urile din Reţeaua OMCT nimeni nu a fost salarizat pe parcursul a două decenii. Am făcut muncă de voluntariat deoarece am dorit să umplu timpul în care trăiesc cu evenimente interesante în această perioadă de tranziţie şi mare dezastru. Ăsta e motivul reţinerii în activitatea din Societatea Civilă atât de mult, ca durată de timp (peste două decenii) şi atât de serios, de parcă aş duce pe umeri nu unul, ci trei ministere, vorba unui coleg de breaslă.

Rep. Acel coleg a spus în auzul tuturor că Renata Verejanu a înlocuit trei ministere: Ministerul de Externe, Ministerul Educaţiei, Ministerul Culturii… R.V.: …prin activitatea ONG-urilor pe care le-a creat. Aceasta a fost spus acum cîţiva ani… Azi e alta situaţia.

Rep. Oricum, se plasează în funcţii doar membrii de partid… R.V.: Eu sper că noua putere va cunoaşte nu doar membrii de partid, ci şi personalităţile ţării.

Rep. Să revenim la poezie. Care e generaţia literară de care ţii?
R.V.: Este generaţia venită după Grigore Vieru, Liviu Damian, Ion Vatamanu, Pavel Boţu, Gheorghe Vodă… Este generaţia lui Nicolae Dabija, Leonida Lari, Ion Hadârcă, Vasile Romanciuc… deşi eu am venit „prin Facultatea de Economie”, prin Ministerul de Finanţe, am venit mai târziu…
Rep. Debutul editorial l-ai avut în aceeaşi colecţie… cu această generaţie. Unii colegi au atâtea cărţi câţi ani au. Ce zice poeta Renata Verejanu?
R.V.: Grigore Vieru spunea că el scrie o singură carte. Cartea la care ţin mult e «Ofranda omeniei», volumul antologic care a fost reţinut zece ani.

Rep. Şi cartea În lumea Renatei Verejanu (maxime şi cugetări) a fost o surpriză pentru mine la Salonul Internaţional de Carte. Am găsit-o şi on-line. În aceste zile a apărut o carte la Bucureşti: Renata Verejanu, 101 poeme…
R.V.: E prima carte editată în România, este o carte simpatică, cu care poetul şi editorul Vasile Căpăţână mi-a făcut o surpriză chiar de ziua Hramului Chişinăului. Am şi avut o primă lansare la şcoala din comuna Hruşeva, Criuleni, lansare la care au participat majoritatea elevilor, a profesorilor şi chiar primarul comunei. Deşi a fost o lansare fulger, a fost o adevărată sărbătoare. Şi aceste editări sunt nişte evenimente, mai modern zis, nişte proiecte, cu care încerc să umplu timpul vieţii mele. Azi, desfăşurăm ediţia a VI-a Conferinţei Transfrontaliere a Tinerilor, la care tinerii pun în discuţie tema “Comunicarea transfrontalieră la frontierele de est ale UE”. Şi acesta e un eveniment.

Rep. De ce anume în ziua de naştere?
R.V.: Acestea sunt cadourile pe care mi le fac mie sau fiului meu, sau pe care fiul mi le face.

Rep. Originale cadouri. Eu vă doresc, dnă Renata Verejanu, o mulţime de cadouri: noi evenimente, noi sărbători, noi proiecte. Şi multă sănătate.
R.V.: Mulţumesc pentru bunăvoinţă.

Consemnare: Alina ŞTIRBU,
studentă la USM,
reporter AMP-Internaţional