Cateva cuvinte despre poet

septembrie 19, 2009

poeta Renata Verejanu s-a născut în s.Verejeni, judeţul Soroca, azi raionul Ocniţa. În 1966 trece cu traiul la Chişinău, unde absolveşte Facultatea de Ingineri-Economişti la prestigiosul Institut Politehnic (azi Academia de Studii Economice din Moldova). După facultate este repartizată la Ministerul de Finanţe. Absolveşte (1980) Institutul de Literatură Maxim Gorki din Moscova (institut care nu avea facultăţi, ci doar seminare), apoi în perioada 1998-2002 face doctorantura
la Universitatea Bucureşti. Debutează în presa naţională în 1969, editorial în 1979. Cele cinci cărţi apărute în volumul antologic
“Ofrandă omeniei” au fost reţinute 10 ani de cenzura politică.

Cartea “Do libvi” editată în 1982 la Moscova îi aduce premiul literar Maxim Gorki. În 2006 participă pentru prima dată la Târgul de Carte “Gaudeamus” de la Bucureşti. Cu cele nouă cărţi de poeme, editate în trei volume, în culorile triculorului, a obţinut premiul Salonului Internaţional de Carte de la Chişinău.

poeta Renata Verejanu este una dintre cele mai active scriitoare care a luptat cu totalitarismul.În 1988 fondează renumitul Cenaclu “Grai Matern” cu care este pe linia întâi a luptei pentru renaşterea naţională din Moldova. Organizează în martie 1991 grandioasa manifestare în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde pentru prima dată s-a dansat Hora Unirii. Apoi devine promotorul Drepturilor omului, lansând noi structuri ale Societăţii Civile – peste 40 de ONG-uri care constituie Reţeaua OMCT, şi implementează doar pe muncă de voluntariat peste 100 de proiecte de nivel local, naţional şi internaţional. Cu Reţeaua OMCT obţine statut consultativ, apoi statut participativ la Consiliul Europei. Printre ONG-urile foarte active şi proiectele bine cunoscute în lume:

Revista “Micul Prinţ”,

Ziarul “Copiii Europei”,

Academia Europeană a Societăţii Civile,

Organizaţia Mondială a Copiilor Talentaţi,

Agenţia Tinerilor Jurnalişti “AMP-Internaţional”,

Cluburile Consiliului Europei,

Forumul Mondial al Copiilor Talentaţi,

Caravana Culturii Păcii şi Non-Violenţei,

Conferinţa Europeană a Junilor Jurnalişti,

Federaţia din Moldova a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO,

Conferinţa Transfrontalieră a Tinerilor,

Reţeaua Naţională de Observatori Imparţiali,

Asambleea în Deplasare a Tinerilor,

Marşul Voluntarilor pentru Drepturile Omului,

Festivalul-Concurs Internaţional al Talentelor Lumii “Micul Prinţ”…

 

Cronicar

Entry Filed under: scriitori din RM. Etichete: , , , .

Leave a Comment

Required

Required, hidden

Some HTML allowed:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Feed-uri

Articole recente

Pagini

 

septembrie 2009
L M Mi J V S D
« Aug   Oct »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Arhivă

Academia Europeana

AMP

Cluburile Consiliului Europei

Conferinta TT

Consiliul Europei

Destin

Mass media

Micul Print

omct

Parteneti

poetul pe Internet

poeţi contemporani

politicieni

Proiecte

Senzational

UNESCO

Meta

comentarii recente

Blog Stats

Flickr Photos

Feliz Natal

More Photos
Bine aţi venit în lumea poetei Renata Verejanu. Lider al Societăţii Civile, jurnalist, ambasador popular, mamă, femee, prieten, luptător pentru drepturile omului, promotor al democraţiei, promotor al activităţii Consiliului Europei etc.etc.etc. Dar mai întâi de toate - om de mare omenie. Mai simplu zis: Ofranda omeniei. Simple pioneze De mi-aţi lipi geamul tot cu bancnote de o mie Şi mi-aţi aşterne covoare la scară când ies - Adevărul în sângele meu niciodată nu întârzie, Cu lacrima lui - şi surâd, şi gândesc. Mi s-au dus paşii grei toţi pe ecuator, Înfăşurând planeta, să nu explodeze. Nu sunt proprietar, ci numai autor Al acestor rânduri - simple pioneze Cu care prind prezentul pe perete Să-i vadă păcatele cei încă nenăscuţi… Nici o ninsoare trupului căldură să nu-i ierte, Şi fie-mi pornirile strivite de cei mulţi. De mi-ar înfăşura gura cu tapete Să nu pot îngâna cuvântul iubire, Propriile versuri sunt acele trepte Pe care cobor când îmi ies din fire… 1980 Din cartea “Stema destinului