Interviu

„Viaţa mea în alt veac va începe”

Prozatorul Mihail Hazin ţine un interviu cu poeta Renata Verejanu, preşedinta Asociaţiei Culturale „Pro Basarabia şi Bucovina”, filiala Chişinăului.

M.H. După zilele grele de luptă cu puciul mai mulţi ziarişti români m-au convins că politica în Basarabia, în mare măsură, o fac totuşi femeile. Se crede Renata Verejanu unul dintre liderii politici?

R.V. Într-o groaznică clipă de slăbiciune, când am recunoscut că iubesc, mi s-a spus: „Un lider politic trebuie să fie un pic mai serios….” Din acea secundă nu atest îmbinarea de cuvinte „lider politic”.

M.H. Marele teatru al istoriei… Când ai văzut că eşti pe scena acestui teatru, cum te-ai simţit?

R.V. Încă nu fusese ridicată cortina, când văzusem faţa omenirii încremenită şi plină de presimţiri. Intuisem umbletul pe furiş al „regizorilor diplomatici” şi m-am întristat. Dar libertatea lăuntrică deseori m-a ajutat.

M.H. Această libertate lăuntrică nu te-a trădat niciodată?

R.V. Ba da, când privirea lui, mare, coborâ, ca un soare negru, în inima-mi îndurerată. Dar fugeam în poezie şi mare singurătate.

M.H. E timpul poeziei când se omoară popoare?

R.V. Popoarele fac poezie tocmai spre a se înţelege, susţinea Călinescu. Nu stărui să-i înţeleg pe cei care caută cu tot dinadinsul să-l certe pe Eminescu cu Puşkin. Au întârziat.

M.H. Se întâlnesc un fel de profesionişti prehensili în culoarele politicii de dezastru. Ce ne poate salva de ei?

R.V. Numai nu frica. Fiecare se poate salva prin propriul talent dat de Dumnezeu – şi poetul, şi pedagogul, şi omul de afaceri… La cinci anişori fiul meu vroia să fie măturător de stradă. Şi motiva: în zorii zilei mănânci seminte, scuipi în stradă liber cojile… şi singur ţi le mături. După ce a mers doar un singur an la şcoală vrea să fie domnitor. Asta e. Toţi ne vrem politicieni, miniştri, domnitori. Fiecare din noi a uitat de ce meserie dispune.

M.H. Sunteţi omul a 1001 de idei pe zi. Dă o idee de împăcare a spiritelor din Basarabia…

R.V. Prin idei nu înţeleg imaginile care se formează pe fundul ochiului sau, dacă vreţi, în mijlocul creierului, ci conceptele cugetării. E ştiut că o idee fixă poate duce la o faptă eroică, dar şi la nebunie. Ideile sunt bunuri care se cer gospodărite…

M.H. Ai avut şi idei greşite? Ţi le-ai iertat?

R.V. Am greşit nu o dată. Dar o greşeală pe care nu mi-o pot ierta e că am recunoscut că iubesc. Păcat că pentru vorbă nu se plăteşte vamă, dar sper că nu sunt unica femeie în Ţara Moldovei ce are darul de a se îndrăgosti până la sacrificiu. Şi apoi, nu fac altceva decât îmi conspectez soarta. Când întâlnesc metaforele mele la unii, gândesc: soarta nu poţi să-mi furi.

M.H. Fiind omul intuiţiei, ştii că ai duşmani cu „morală fără preget”. Care să fie motivul?

R.V. Eu – duşmani ?… Vorba lui Dostoievski: dacă te-ai pornit la drum nu face să te opreşti de fiecare dată şi să arunci cu o piatră în cânii care latră de o parte şi de alta, altfel nu mai ajungi unde te-ai pornit. Nu e nevoie să fii poet, lider politic, femeie – e de-ajuns să fii dintr-un neam de oameni mândri…

M.H. Cele cinci cărţi de poeme reţinute zece ani şi apărute în volumul antologic „Ofrandă omeniei” sunt, de fapt, un testament moral cu care ai încărcat partea ta de pământ şi de ţară, zbătându-te şi luptându-te fără încetare pentru adevăr. Dacă vrei, acest volum e un exemplu de adevărată disidenţă. A fost aşa-zisul timp al stagnării, în care tu cu adevărat ai pătimit. De ce iarăşi ţi-s reţinute cărţile?

R.V. Din păcate, cartea „Ofrandă omeniei” nu este în nici una din bibliotecile săteşti sau şcolăreşti din republică. Tot tirajul a fost distribuit în 3-5 librării din capitală. În 1986 am prezentat la editură romanul fantastic pentru copii „Steaua ABC”, în 1988 – un nou manuscris de poeme şi ofertă pentru romanul „Salci Dor”. Nici până azi n-a apărut vreuna din aceste cărţi şi pe câţiva ani înainte mi-au fost scoase din planul editorial… Poate unul din motive e că nu mă pot umili, nu pot ruga… Şi-apoi dacă aş ocupa un post înalt în Parlament sau în Guvern nici n-ar fi nevoie să rog…

M.H. De unde vine poeta Renata Verejanu?

R.V. Cineva susţinea că toţi oamenii deştepţi vin din nordul Basarabiei. Păi eu vin din cel mai nordic punct, de lângă Naslaucea. Am înnoptat în preajma Baikalului, m-am ridicat în Poiana Braşov, am sărutat nopţile albe ale Petrodvoret-ului… dar nu am trădat frumuseţea celor şapte dealuri care se ridică din valurile Nistrului şi se desfac sus ca o lalea înflorită mult. Sus-sus, pe aceste dealuri, care în ultimul timp mi-e frică să n-o ia razna spre Nistru, e aşezat satul Verejeni din fostul judeţ Soroca. Numai cine nu a târguit cu pământurile satului meu, numai cine nu s-a îmbogăţit din sudoarea harnicilor săteni ai mei. Pe aceste dealuri de sine stătăoare îmi câştigam bucăţica de pâine de la cinci anişori… De la aceste dealuri am deprins tăria de caracter.

M.H. Ce ne poţi spune despre Asociaţia Culturală „Pro Basarabia şi Bucovina” din Moldova, pe care o conduci?

R.V. Asociaţia este o organizaţie obştească mondială care activează de peste cincisprezece ani, filiala din Basarabia, pe care o conduc, a luat naştere acum un an, dar cred eu, deja s-a impus prin activitatea sa. Sărbătorind pentru prima dată în Republica Moldova Ziua Unirii – 27 Martie, ridicând sărbătoarea la nivel oficial şi unind firele frânte ale istoriei, Asociaţia însăşi a intrat în istorie, moment despre care s-a vorbit în întreaga Românie Mare, dar şi la Moscova. Din păcate, ziarul „Komsomolskaia pravda” a numit Asociaţia Culturală „Pro Basarabia şi Bucovina” cea mai groaznică organizaţie obştească. Sper că numai pentru Moscova. Poate din motivul că Asociaţia a dobândit câteva mii de locuri pentru liceeni şi studenţi basarabeni, pentru că a donat multor biblioteci publice şi şcolăreşti mii de volume de cărţi etc Avem independenţă, dar ţelul suprem al Asociaţiei este îndrăgirea ţării. Iată motivul că mă aflu în Asociaţia Culturală „Pro Basarabia şi Bucovina”. Asociaţia noastră nu slujeşte nici unui partid, nici o mişcare politică, ci doar neamului, naţiunii. Asociaţia nu luptă pentru putere, poate de aia nu are nici până în prezent sediu, maşini la scară. 

M.H. Crezi în soartă?

R.V. Cred în soartă, în liniile sorţii din palmă, în vise şi în planeta Venus care mă ocroteşte.

M.H. …şi poetul…ne citeşte ceva din ultimele versuri?

R.V. Voi încerca…

Nu mă interesează dacă mai sunt vie

Şi cui îi răspund la salut…

În noaptea această târzie

Cum mă cerţi te ascult…

…nu, altceva… 

Ba nu, am greşit, la tribună-i un mort

Ce vorbeşte nici el nu pricepe.

Nu insist c-aş putea să-l suport:

Viaţa mea în alt veac va începe.

 

M.H. Ştii să vorbeşti şi rău despre tine?

R.V. Nu vorbi niciodată rău despre tine însuţi, prietenii tăi vor spune despre tine destul, zicea proverbul.

 

M.H. Mulţumesc

Septembrie 1991, Curierul de seară