August

august 3, 2008

Logodna

Atunci, când august încă nu se termină,

Iar trecatorii presimt ca reţinerea lui îmi place,

Şi zarea îmi ascunde umerii rugumaţi de lumină

Şi în stea, şi pe pământ – e numai pace.

Atunci, când ceea ce gândesc e un strop de ploaie

Oprit pe orbită pentru alt anotimp,

Livada în adânc rădăcinile îşi dezdoaie

Şi rodul să se coacă e grăbit…

Atunci, când cineva crede că-s acea femeie

Care stelele a răspândit pe cer -

Noi, împerechem degetele-idee

Şi le îmbrăcăm într-un singur inel.
1980

Entry Filed under: Renata Verejanu, UNESCO, intalniri cu cititorii, poeme. Etichete: , .

2 Comments Add your own

  • 1. Lili  |  august 3, 2008 at 1:10 pm

    E atat de frumos,
    as crede ca ati scris anume
    pentru nunta mea…

    Răspunde
  • 2. Lider  |  august 3, 2008 at 2:39 pm

    Ai dreptate,
    e despre o nunta…

    Răspunde

Leave a Comment

Required

Required, hidden

Some HTML allowed:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Feed-uri

Articole recente

Pagini

 

august 2008
S D L M Mi J V
« Iul   Sep »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Arhive

Academia Europeana

AMP

Cluburile Consiliului Europei

Conferinta TT

Consiliul Europei

Destin

Mass media

Micul Print

omct

Parteneti

poeţi contemporani

politicieni

Proiecte

Senzational

UNESCO

Meta

comentarii recente

Blog Stats

Flickr Photos

Abandoned Paradise

More Photos
Bine aţi venit în lumea poetei Renata Verejanu. Lider al Societăţii Civile, jurnalist, ambasador popular, mamă, femee, prieten, luptător pentru drepturile omului, promotor al democraţiei, promotor al activităţii Consiliului Europei etc.etc.etc. Dar mai întâi de toate - om de mare omenie. Mai simplu zis: Ofranda emeniei. Simple pioneze De mi-aţi lipi geamul tot cu bancnote de o mie Şi mi-aţi aşterne covoare la scară când ies -Adevărul în sângele meu niciodată nu întârzie, Cu lacrima lui - şi surâd, şi gândesc. Mi s-au dus paşii grei toţi pe ecuator, Înfăşurând planeta, să nu explodeze. Nu sunt proprietar, ci numai autor Al acestor rânduri - simple pioneze Cu care prind prezentul pe perete Să-i vadă păcatele cei încă nenăscuţi… Nici o ninsoare trupului căldură să nu-i ierte, Şi fie-mi pornirile strivite de cei mulţi. De mi-ar înfăşura gura cu tapete Să nu pot îngâna cuvântul iubire, Propriile versuri sunt acele trepte Pe care cobor când îmi ies din fire… Din cartea “Stema destinului