E vânt

iulie 26, 2008

Modernismul consoanelor

Şi dacă ies în afara sferei Pământ…
Rămân locului
În capcana unui surâs retras<br /
Liniştea ţării, malul mării
Şi valul indignării
În clopotul ars
Nu e clopot –
Un ministru sinistru
La fiecare minut iese din Nistru
Vrea dus de valul vremii
Undeva-n apus, pe ascuns

E ordine-n mine, seriozitate…
Mai pescuiesc un chip
Îl arunc în carte
Numerotez paginile-n frunte
Cum ţi la-şi f…
Vorbe mărunte
Literele refuză şă fie oculte.

M-aş apleca, dar nu-mi stă bine
Să ridic fundul peste mine.

Entry Filed under: Renata Verejanu. Etichete: .

Leave a Comment

Required

Required, hidden

Some HTML allowed:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Feed-uri

Articole recente

Pagini

 

iulie 2008
L M Mi J V S D
« Iun   Aug »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhivă

Academia Europeana

AMP

Cluburile Consiliului Europei

Conferinta TT

Consiliul Europei

Destin

Mass media

Micul Print

omct

Parteneti

poetul pe Internet

poeţi contemporani

politicieni

Proiecte

Senzational

UNESCO

Meta

comentarii recente

Blog Stats

Flickr Photos

il paese che muore

More Photos
Bine aţi venit în lumea poetei Renata Verejanu. Lider al Societăţii Civile, jurnalist, ambasador popular, mamă, femee, prieten, luptător pentru drepturile omului, promotor al democraţiei, promotor al activităţii Consiliului Europei etc.etc.etc. Dar mai întâi de toate - om de mare omenie. Mai simplu zis: Ofranda omeniei. Simple pioneze De mi-aţi lipi geamul tot cu bancnote de o mie Şi mi-aţi aşterne covoare la scară când ies - Adevărul în sângele meu niciodată nu întârzie, Cu lacrima lui - şi surâd, şi gândesc. Mi s-au dus paşii grei toţi pe ecuator, Înfăşurând planeta, să nu explodeze. Nu sunt proprietar, ci numai autor Al acestor rânduri - simple pioneze Cu care prind prezentul pe perete Să-i vadă păcatele cei încă nenăscuţi… Nici o ninsoare trupului căldură să nu-i ierte, Şi fie-mi pornirile strivite de cei mulţi. De mi-ar înfăşura gura cu tapete Să nu pot îngâna cuvântul iubire, Propriile versuri sunt acele trepte Pe care cobor când îmi ies din fire… 1980 Din cartea “Stema destinului