Zambeste si tu

iulie 13, 2008

Noţiune de zâmbet

 

E zâmbetul din care am să ies –

Năvalnică, deschisă ca un şes,

 

E zâmbetul naiv al unui prunc –

A deznădejde în el mă arunc,

 

E zâmbetul şiret al celui ce-a învins –

Ce dureros odată el m-a nins,

 

Ce zâmbet cald, el şi-a trăit o viaţă –

Cobor din el în orice dimineaţă,

 

Un zâmbet îndoielnic, supărat –

E gestul celui care a ratat,

 

Zâmbet- tablou, o stană… –

Durerea sufletul răstoarnă,

 

Iată şi un zâmbet de poet –

Te-a bucurat sau… omorât încet… 

 

Şi în sfîrşit, un zîmbet de actor -

Să mai trăiesc ori să încerc să mor…              

Entry Filed under: Renata Verejanu, UNESCO, intalniri cu cititorii, poeme. Etichete: .

Leave a Comment

Required

Required, hidden

Some HTML allowed:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Feed-uri

Articole recente

Pagini

 

iulie 2008
S D L M Mi J V
« Iun   Aug »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Arhive

Academia Europeana

AMP

Cluburile Consiliului Europei

Conferinta TT

Consiliul Europei

Destin

Mass media

Micul Print

omct

Parteneti

poeţi contemporani

politicieni

Proiecte

Senzational

UNESCO

Meta

comentarii recente

Blog Stats

Flickr Photos

Abandoned Paradise

More Photos
Bine aţi venit în lumea poetei Renata Verejanu. Lider al Societăţii Civile, jurnalist, ambasador popular, mamă, femee, prieten, luptător pentru drepturile omului, promotor al democraţiei, promotor al activităţii Consiliului Europei etc.etc.etc. Dar mai întâi de toate - om de mare omenie. Mai simplu zis: Ofranda emeniei. Simple pioneze De mi-aţi lipi geamul tot cu bancnote de o mie Şi mi-aţi aşterne covoare la scară când ies -Adevărul în sângele meu niciodată nu întârzie, Cu lacrima lui - şi surâd, şi gândesc. Mi s-au dus paşii grei toţi pe ecuator, Înfăşurând planeta, să nu explodeze. Nu sunt proprietar, ci numai autor Al acestor rânduri - simple pioneze Cu care prind prezentul pe perete Să-i vadă păcatele cei încă nenăscuţi… Nici o ninsoare trupului căldură să nu-i ierte, Şi fie-mi pornirile strivite de cei mulţi. De mi-ar înfăşura gura cu tapete Să nu pot îngâna cuvântul iubire, Propriile versuri sunt acele trepte Pe care cobor când îmi ies din fire… Din cartea “Stema destinului