din cartea virgula amendata

Ideea demagogulu

 

Să râdă toţi odată, să plângă toţi odată –

Îi învăţau precum ieşeau din ou.

De altfel, îi strivea roata cea dinţată,

Cocoşul demagog îi ciugulea din nou.

 

Pe plita cea de vară se coceau minciuni,

Abricoşii vorbelor erau deja copţi…

Tu, om cumsecade, capabil să te răzbuni,

Scutură de pe grai mucegăitele nopţi.

 

Ideea demagogului mai are şi remorci

Şi planul zilnic îl supraîmplineşte.

Nici cu flori, nici cu ghimpi nu-l sufoci –

Ci dacă-l faci să râdă un pic mai omeneşte.

 

Să râdă toţi odată, să plângă toţi odată –

Îi învăţau precum ieşeau din ou.

De altfel, îi strivea roata cea dinţată,

Cocoşul impotent îi ciugulea din nou.

1980

 

 

Vocale şi otravă

 

Vocale dulci, spânzurate de limbă,

De-un veac îmi persecută privirile trudite,

Plugul lor otrăvit prin pieptul meu se plimbă

Sufletului stăruindu-se să-i iasă înainte.

 

Nu căutaţi, nu crelte-n mine înserarea,

Crizantemă violetă mi-e inima bolnavă.

Nu perne moi, sub cap pun însăşi disperarea:

Un bulgăr de pământ cu mireasma-i gravă.

 

Oglinzi amare în fântâni nu dorm de-un veac,

Le-a putrezit răcoarea în adâncime mare,

Durere vagabondă, nu-mi căuta de leac,

Mi-e creierul prieten cu raza cea de soare.

 

Geaba semănaţi cenuşă peste şoapte:

Din trecut, din mâine fiul le aude.

Spice-n boabe mi-s gândurile coapte,

Ele vor naşte-o inimă care mi-a răspunde.

1980

Licărire

 

Lui Andrei Voznesenski

O lumânare-n beznă e glasul tău când pleci.

Răsufletul râde în hohote lungi, înadins.

Vorbele de care te-mpiedici şi nu le ridici

Coboară tăcute la alţii în vis.

 

În scoica zilei ceasornicul mai bate

Ori potcoveşte un cal cineva

Să poată trage trăsura vremii

Până dincolo de bătrâneţea ta.

 

(Timpului arunc grăunţele grijilor,

Vezi să nu vină cocoşul din ograda vecină –

Îl ştiu întărâtat de demult –

Şi să facă din ele un pumn de făină.)

 

Drumul rămas – această glumă, în treacăt

Până-n mirarea ta, şi-napoi,

Seamănă cu o licărire, îndepărtată,

Din pragul nemorţii spre noi.

1.06.1980

 

Nu mi-aţi făcut nici un rău

 

Nu mi-aţi făcut nici un rău: doar atât –

Mi-aţi izgonit copilăria din sânge.

Zorii de-atunci poartă chip urât,

Inima – bătăile îşi frânge.

Fiecare moleculă se vrea, trăind în socitate

Să fie adevăr preacurat.Atunci de unde

Cruzimea ia lacheii ce-o slujesc? Ce necesitate

Prin vinele lor zilnic pătrunde?

Mi-au secerat din suflet lanul de grâu

(Mi-au secerat sufletul din lanul de grâu)

Un soare alb ca romaniţa, un soare vertical

Trece prin ecoul groaznic, în scrum până la brâu,

Crezând că fumu-acesta e fum industrial.

Literele n-au putere să se ţină-n cuvânt:

E anotimpul, când rugina nu roade, plânge…

Nu mi-aţi făcut nici un rău, doar atât:

Mi-aţi izgonit copilăria din sânge.

28.06.1980

 

Vânzătorul vârstelor

 

El vinde un zvon, cum că nu mai plouă

Adâncul oglinzii în care ne schimonosim,

Vinde anotimpuri, vre-o două

Neterminate, ca ziua în care murim.

El ştie ce se caută, la preţuri e priceput,

Un colind uitat păstrează la-ndemână,

Şi vinde c-o privire – un zâmbet cărunt

Fost tânăr un an ori o săptămână.

A vândut zile-sărbători, a vândut multe…

Cine ştie câte nopţi mai are sub tejghea…

Erup, nemişcătoare, orele trecute

În văpăi vândute, ce nu pot striga.

1.08.1980