Poeme “vechi”

aprilie 11, 2008

Fulgerul cotidian

 

Într-o haină uşoară cum pasărea poartă 

Îmi ară inima fulgerul cotidian: 

Pe brazda întoarsă veac greu se arată 

Şi chinul din acest an.  

Din dreapta mă frige, din stânga mă-ngheaţă 

Agenţii invidiei deprinşi să dea 

Chelnerului, la intrare în rai, multă aroganţă 

Doar să-i înalţe cu tot cu buric pe o stea. 

Vitrinile viitorului de-acum dezamăgite 

Nu riscă să reclame nici o idee. 

Bocesc în carnea mea zilele trăite 

La lumină slabă. Se-ntreabă: e circ sau e femeie? … 

M-aş face că-s ninsoare, dar sănii gata vă

S-alunece pe soarta-mi din deal până la vale, 

Rostogolindu-se bucuroşi într-un prăpă

 ştergându-mi norocul din cale

 

 

Entry Filed under: poeme. Etichete: .

1 Comment Add your own

  • 1. Ed  |  aprilie 11, 2008 at 5:49 pm

    cititi cu placere

    Răspunde

Leave a Comment

Required

Required, hidden

Some HTML allowed:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Feed-uri

Articole recente

Pagini

 

aprilie 2008
L M Mi J V S D
« Mar   Mai »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Arhivă

Academia Europeana

AMP

Cluburile Consiliului Europei

Conferinta TT

Consiliul Europei

Destin

Mass media

Micul Print

omct

Parteneti

poetul pe Internet

poeţi contemporani

politicieni

Proiecte

Senzational

UNESCO

Meta

comentarii recente

Blog Stats

Flickr Photos

Pillow of Snow

More Photos
Bine aţi venit în lumea poetei Renata Verejanu. Lider al Societăţii Civile, jurnalist, ambasador popular, mamă, femee, prieten, luptător pentru drepturile omului, promotor al democraţiei, promotor al activităţii Consiliului Europei etc.etc.etc. Dar mai întâi de toate - om de mare omenie. Mai simplu zis: Ofranda omeniei. Simple pioneze De mi-aţi lipi geamul tot cu bancnote de o mie Şi mi-aţi aşterne covoare la scară când ies - Adevărul în sângele meu niciodată nu întârzie, Cu lacrima lui - şi surâd, şi gândesc. Mi s-au dus paşii grei toţi pe ecuator, Înfăşurând planeta, să nu explodeze. Nu sunt proprietar, ci numai autor Al acestor rânduri - simple pioneze Cu care prind prezentul pe perete Să-i vadă păcatele cei încă nenăscuţi… Nici o ninsoare trupului căldură să nu-i ierte, Şi fie-mi pornirile strivite de cei mulţi. De mi-ar înfăşura gura cu tapete Să nu pot îngâna cuvântul iubire, Propriile versuri sunt acele trepte Pe care cobor când îmi ies din fire… 1980 Din cartea “Stema destinului