Mesaj de salut
decembrie 18, 2007
Mesaj de felicitare
poetei Renata Verejanu
cu ocazia zilei de naştere
şi a 40 de ani de activitate literară
Stimată doamnă Verejanu,
Îmi face o plăcere deosebită să Vă adresez felicitări cordiale şi sincere cu ocazia zilei Dumneavoastră de naştere şi celor 40 de ani de activitate literară. Folosind acest prilej, doresc să Vă asigur că noi apreciem înalt implicarea Dumneavoastră în viaţa social-politică din ţara noastră în calitate de coordonator al mai multor organizaţii neguvernamentale care propagă în rândul tineretului de la noi ideile de promovare a valorilor autentice şi de integrare în marea familie europeană prin intermediul culturii.
Activitatea neostenită şi aportul considerabil orientat spre propăşirea Republicii Moldova, altruismul manifestat în descoperirea şi apărarea intereselor copiilor talentaţi din ţara noastră, precum şi pentru efortul cu care promovaţi imaginea ţării, tradiţiile şi valorile neamului nostru peste hotare - V-au adus stima şi respectul nostru şi al discipolilor numeroşi.
De ziua naşterii, Vă doresc, distinsă Doamnă, să aveţi parte de multă sănătate, noroc, forţă creatoare şi noi realizări în plan profesional, bucurii din partea celor apropiaţi şi dragi inimii.
La Mulţi Ani!
Cu profund respect,
Marian LUPU
Preşedintele Parlamentului
Mun. Chişinău 22 octombrie 2007
Entry Filed under: Aniversari. Etichete: Mesaje importante.

Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed