Poeme vechi

Simple pionezeDe mi-aţi lipi geamul tot cu bancnote de o mieŞi mi-aţi aşterne covoare la scară când ies -Adevărul în sângele meu niciodată nu întârzie,Cu lacrima lui – şi surâd, şi gândesc.Mi s-au dus paşii grei toţi pe ecuator,Înfăşurând planeta, să nu explodeze.Nu sunt proprietar, ci numai autorAl acestor rânduri – simple pionezeCu care prind prezentul pe pereteSă-i vadă păcatele cei încă nenăscuţi…Nici o ninsoare trupului căldură să nu-i ierte,Şi fie-mi pornirile strivite de cei mulţi.De mi-ar înfăşura gura cu tapeteSă nu pot îngâna cuvântul iubire,Propriile versuri sunt acele treptePe care cobor când îmi ies din fire… Din cartea “Stema destinului