Viata poetului

Viaţa poetului               

lui Mircea Dinescu

Respir cu ochii celui dus departe

Aromele celeste din grea singurătate

Precum aş da pământului noroc…

Eu nu prefer să fiu pe jumătate

Zgură…  şi restul – foc.

Aleg înaltul nopţilor, în care

Incandescent e sufletul, şi doare

Clipa vieţii netrăite intens…

Din liniştea gliei atât de amare

Preschimbată – în zori,din mine-am să ies.

Vâltori străine mă agită aprins

De-mi urlă timpul lângă tâmplă,

De propria inimă parcă-aş fi respins…

Căci nu e noapte să nu văd în vis:

Dezastrul care mâine se întâmplă.