Maxima zilei

noiembrie 19, 2007

Capul meu nu pot sa-l pun pe umerii oricui…

(din cartea de maxime si cugetari in curs de aparitie “In lumea Renatei Verejanu”

Să mă iert

Să mă ierte

Milioane şi milioane

de fete

Tinere, deştepte…

Dresate iepe…

Înhămate, desfrânate,deputate

Sunt foarte departe

De această carte

Nu mai scriu poemede dor

Mă piş pe politică

de la etajul şapte

Iau în mânăacele state

Care dirijează

şi soarele, şi vântul

Nu-mi înghesuiţi cuvântul

Nu-l împingeţila cotitură

Nu-i obosiţi sensul

Lăsaţi-l să iasă din gură

Să-şi găsească

un loc undeva

Într-o publicaţie

independentă

(Nu în dosare)

Nu sunt prea atentă.

Nici corectă nu pot fi

Altfel ţara mi-ar muri…

Entry Filed under: maxime, poeme. Etichete: .

1 Comment Add your own

  • 1. Nord  |  noiembrie 19, 2007 at 11:22 am

    Fantastic.
    Ultramodernist.
    Bafta.

    Răspunde

Leave a Comment

Required

Required, hidden

Some HTML allowed:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Feed-uri

Articole recente

Pagini

 

noiembrie 2007
L M Mi J V S D
    Dec »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Arhivă

Academia Europeana

AMP

Cluburile Consiliului Europei

Conferinta TT

Consiliul Europei

Destin

Mass media

Micul Print

omct

Parteneti

poetul pe Internet

poeţi contemporani

politicieni

Proiecte

Senzational

UNESCO

Meta

comentarii recente

Blog Stats

Flickr Photos

Pillow of Snow

More Photos
Bine aţi venit în lumea poetei Renata Verejanu. Lider al Societăţii Civile, jurnalist, ambasador popular, mamă, femee, prieten, luptător pentru drepturile omului, promotor al democraţiei, promotor al activităţii Consiliului Europei etc.etc.etc. Dar mai întâi de toate - om de mare omenie. Mai simplu zis: Ofranda omeniei. Simple pioneze De mi-aţi lipi geamul tot cu bancnote de o mie Şi mi-aţi aşterne covoare la scară când ies - Adevărul în sângele meu niciodată nu întârzie, Cu lacrima lui - şi surâd, şi gândesc. Mi s-au dus paşii grei toţi pe ecuator, Înfăşurând planeta, să nu explodeze. Nu sunt proprietar, ci numai autor Al acestor rânduri - simple pioneze Cu care prind prezentul pe perete Să-i vadă păcatele cei încă nenăscuţi… Nici o ninsoare trupului căldură să nu-i ierte, Şi fie-mi pornirile strivite de cei mulţi. De mi-ar înfăşura gura cu tapete Să nu pot îngâna cuvântul iubire, Propriile versuri sunt acele trepte Pe care cobor când îmi ies din fire… 1980 Din cartea “Stema destinului